Vorbeste despre Mario Molina Se referă la una dintre cele mai mari figuri ale științei latino-americane și globale, a cărei operă a schimbat radical viziunea umanității asupra deteriorării mediului și a acțiunii colective în fața provocărilor ecologice majore. Viața, opera și moștenirea sa sunt profund legate de istoria protejării... strat de ozon, un scut invizibil care protejează viața pe Pământ de efectele nocive ale radiațiilor ultraviolete de la Soare. Descoperirea pe care a făcut-o împreună cu colegi precum Frank Sherwood Rowland nu numai că a declanșat o revoluție științifică, dar a demonstrat și cum cercetarea riguroasă și presiunea socială pot duce la obținerea unor acorduri internaționale care salvează vieți și ecosisteme.
În acest articol, vom analiza în profunzime figura și contribuțiile lui Mario Molina, analizând aspecte cheie ale carierei sale personale și profesionale, contextul istoric în care a activat, provocările cu care s-a confruntat alături de colegii săi, rezultatele cercetărilor sale și, cel mai important, impactul de durată pe care moștenirea sa continuă să îl aibă asupra științei, diplomației internaționale și activismului de mediu. Toate acestea, abordate dintr-o perspectivă naturală, informativă și aprofundată.
Originile și pregătirea academică a lui Mario Molina
Mario Molina s-a născut în Mexico City, în 1943, în cadrul unei familii care a știut să-i motiveze curiozitatea științifică înnăscută. Se spune că, în copilărie, se distra deja explorând lumea microscopică, transformând chiar și baia familiei într-un laborator improvizat. Această pasiune timpurie pentru știință L-a însoțit de-a lungul vieții și s-a reflectat în decizia sa de a studia Ingineria chimică la Facultatea de Chimie a UNAM (Universitatea Națională Autonomă din Mexic), unde a absolvit în 1965. Ulterior, și-a lărgit orizonturile cu studii postuniversitare la Universitatea din Freiburg (Germania) și, ulterior, a obținut doctoratul în Chimie fizică de la Universitatea din California, Berkeley.
Acel pas cu pas Berkeley A marcat începutul unei cariere meteorice în domeniul chimiei atmosferice. Acolo a intrat Molina în contact cu grupul de cercetare al profesorului. George C. Pimentel și mai târziu s-a alăturat echipei care a condus Frank Sherwood Rowland, cu care avea să împărtășească descoperiri care aveau să schimbe pentru totdeauna perspectivele umane asupra mediului planetar.
Descoperirea care a schimbat istoria: Clorofluorocarburile (CFC) și gaura de ozon
În anii 70, comunitatea științifică și societatea erau departe de a înțelege impactul substanțelor chimice produse de om asupra atmosferei. Unul dintre acești compuși, clorofluorocarburi (CFC), a fost utilizat în întreaga lume ca agent frigorific și propulsor pentru aerosoli. Acestea erau considerate sigure, stabile, „miraculoase” și chiar preferabile alternativelor mai toxice. Totuși, atât Molina, cât și Rowland au început să se întrebe care va fi soarta celor gaze inerte odată eliberate în atmosferă.
După luni de studii și simulări atente, în Publicat în 1974 în revista „Nature” un articol revoluționar în care avertizau că CFC-urile eliberate la suprafață ar putea ajunge în stratosferă, unde radiațiile ultraviolete le făceau să se descompună, eliberând atomi de clor. Acești atomi au acționat ca adevărați călăi ai ozonului, întrucât Un singur atom de clor este capabil să distrugă până la 100.000 de molecule de ozon., reducând astfel protecția naturală a planetei noastre împotriva pericolului reprezentat de razele UV solare.
Această descoperire, care poate părea evidentă astăzi, a fost întâmpinată cu scepticism și chiar respingere de către industria chimică și anumite cercuri științifice. Mizele economice erau enorme, deoarece CFC-urile erau fabricate la scară industrială și generau profituri uriașe. Totuși, perseverența și rigoarea investigațiilor... Molina și Rowland Au sfârșit prin a înfrânge aceste rezistențe.
De la știință la acțiune globală: impactul politic și social
Publicarea studiului din 1974 nu a fost doar o piatră de hotar academică, ci a declanșat și o mișcare internațională fără precedent în istoria științei și politicilor de mediu. În timp, cercetările lui Molina și Rowland au fost confirmate de analize independente, iar la începutul anilor 80, o subțierea drastică a stratului de ozon din Antarctica, cunoscută popular sub numele de „gaura de ozon”.
În 1982, oamenii de știință britanici au măsurat că stratul de ozon de la Polul Sud scăzuse cu 20%, iar în anul următor, cifra ajunsese la 30%. Aceste dovezi au demontat ultimele argumente ale detractorilor și au demonstrat amploarea reală și periculoasă a problemei. Inacțiunea ar fi dus la o criză ecologică globală cu consecințe grave asupra sănătății și ecosistemelor.
Dar lupta a fost grea. Marile companii chimice, precum Dupont, au încercat să-l discrediteze pe Molina și echipa sa, punând la îndoială chiar fundamentul cercetărilor lor. Bătălia a fost și diplomatică, deoarece era nevoie de un consens internațional pentru a legifera și a interzice compușii responsabili de pagube. Aici intervine capacitatea de a Persuasiunea, activismul și rigoarea intelectuală ale lui Molina a fost esențial. Nu numai că a condus campanii și dezbateri științifice, dar a făcut și lobby pe lângă organizațiile internaționale și guverne pentru a lua măsuri eficiente.
Protocolul de la Montreal: Salvarea stratului de ozon
En 1987, comunitatea internațională a făcut un pas istoric prin semnarea Protocolul de la Montreal, primul tratat global major privind mediul înconjurător care vizează Eliminarea treptată a utilizării și fabricării de CFC și a altor substanțe care epuizează stratul de ozon. Acest acord a stabilit termene diferite pentru țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare, încurajând transferul de resurse și tehnologie pentru a facilita tranziția către substanțe mai puțin nocive.
Protocolul de la Montreal a devenit un referință internațională pentru diplomația de mediu și un exemplu magnific de cooperare globală. Nu numai că a reușit să încetinească deteriorarea stratului de ozon, dar a facilitat și recuperarea lentă a acestuia, o tendință confirmată de diverse studii științifice. Se așteaptă ca ozonul de deasupra emisferei nordice să se refacă complet până în 2030, iar cel de deasupra Antarcticii până în jurul anului 2060, cu condiția respectării angajamentelor asumate.
Munca lui Molina a fost esențială în dezvoltarea și succesul acestui acord, considerat una dintre cele mai mari realizări din istoria tratatelor internaționale de mediu. În propriile sale cuvinte, protectia stratului de ozon Reprezintă o demonstrație clară a faptului că o acțiune coordonată poate inversa daunele aduse mediului care păreau ireparabile.
Premii și recunoașteri: Premiul Nobel și nu numai
Relevanța lucrării de Mario Molina a fost recunoscut în 1995 când, împreună cu Sherwood Rowland și Paul Crutzen, a primit Premiul Nobel pentru Chimie. Crutzen, la rândul său, demonstrase cu ani mai devreme efectele distructive ale altor gaze asupra stratului de ozon. Premiul a recunoscut eforturile comune ale mai multor oameni de știință pentru a înțelege și combate această provocare globală.
Molina a primit numeroase premii și distincții suplimentare, cum ar fi Premiul Tyler, Premiul Essekeb şi Medalia NASA realizări științifice, pe lângă recunoașterea din partea ONU și a unei multitudini de instituții academice. De asemenea, este demn de remarcat amendamentul Kigali, care în 2016 a extins cadrul Protocolului de la Montreal pentru a include lupta împotriva încălzirii globale și înlocuirea hidrofluorocarburilor (HFC), un pas suplimentar în protejarea climei.
Dincolo de Premiul Nobel: Activism, implicare socială și implicare socială
Rolul lui Mario Molina nu s-a limitat la laboratoare și săli de clasă universitare. A fost o apărător neobosit al educației științifice și cunoștințele ca instrumente pentru abordarea problemelor de mediu. El a promovat inițiative în Mexic pentru îmbunătățirea calității aerului în orașele mari, în special în... Zona metropolitană a Văii Mexiculuiși a promovat colaborarea interdisciplinară pentru a aborda poluarea urbană și degradarea ecologică într-un context global.
Activismul său l-a determinat să exercite presiuni și influență asupra guvernelor și să participe la organizații internaționale. Nu a ezitat să sublinieze că rezolvarea provocărilor de mediu nu este exclusiv responsabilitatea oamenilor de știință, ci a societății în ansamblu. Știința, potrivit lui Molina, identifică problemele și oferă dovezi, dar depinde de politicieni și cetățeni să ia decizii și să acționeze..
Molina a fost caracterizat și prin umilința, claritatea gândirii și o capacitate extraordinară de a... simplifica problemele complexe și să le comunice publicului larg. El s-a angajat să aducă știința în societate în ansamblu, convins că o cetățenie bine informată este esențială pentru impulsionarea transformărilor necesare.
Impactul său social se reflectă în documentare, seriale și interviuri internaționale, precum „Omul care a salvat stratul de ozon”, „Cosmos: O odisee spațio-temporală” și în participarea sa la programele BBC. Toate acestea au contribuit la consolidarea rolului științei în cultura populară și la creșterea gradului de conștientizare în rândul noilor generații.
Importanța moștenirii lui Molina în lupta globală pentru mediu
Moștenirea lui Mario Molina merge mult dincolo de dezvăluirea pericolelor CFC. Viața sa demonstrează că știința și politica se pot înțelege reciproc și pot colabora, chiar și în contexte de mare complexitate și cu interese conflictuale. Protecția strat de ozon a marcat un înainte și un după: o amenințare planetară a fost inversată prin acorduri obligatorii, inovația tehnologică și cooperarea internațională.
Molina a fost deosebit de critic față de ideea de a lăsa soluția la provocările ecologice în mâinile voluntariatului individual sau ale companiilor. El a susținut necesitatea acorduri internaționale solide, cum ar fi Protocolul de la Montreal sau Acordul de la Paris, pentru a realiza schimbări eficiente și măsurabile. De asemenea, el a subliniat că succesul în protejarea stratului de ozon poate fi un model pentru alte crize de mediu, cum ar fi schimbările climatice.
Procesul experimentat pentru recuperarea ozonului arată că voința politică și cooperarea internațională Da, pot rezolva probleme complexe de mediu. În timp ce în cazul CFC-urilor a fost suficient să convingi unele companii să înceapă să se schimbe, în cazul schimbărilor climatice, provocarea este mult mai mare și necesită o acțiune coordonată la nivel global.
Provocările actuale și relevanța exemplului lui Mario Molina
Astăzi, știința se confruntă cu provocări precum neîncrederea provenită din politizare și campaniile de dezinformare conduse de interese economice. Molina a deplâns faptul că, la fel ca în cazul tutunului, unele sectoare au semănat îndoieli cu privire la consensul științific, amânând deciziile politice necesare. Cu toate acestea, el a rămas mereu optimist și a subliniat că majoritatea societății și comunitatea științifică susțin acțiunile împotriva schimbărilor climatice și a altor amenințări.
Figura sa continuă să fie un model pentru noile generații, care cer cu tărie acțiuni imediate pentru stoparea degradării mediului. El a considerat foarte important ca tinerii, conduși de figuri precum Greta Thunberg, să ceară responsabilitatea liderilor și să participe activ la deciziile care afectează planeta.
În America Latină, Molina a pledat pentru ca guvernele nu doar să semneze angajamente internaționale, ci și să le pună în aplicare și să consolideze periodic politicile de mediu. Pentru el, numai prin educație, cercetare și o cetățenie informată și activă putem înainta către un viitor sustenabil.
În Mexicul său natal, Mario Molina a lăsat o amprentă de neșters, nu doar pentru realizările sale internaționale, ci și pentru interesul său constant pentru... Îmbunătățirea educației științifice și a calității aerului în orașele mexicane. A condus proiecte, a consiliat guvernele și a fost o voce puternică în apărarea cunoașterii. Mulți specialiști, precum Gerardo Ceballos și Carlos Amador Bedolla, îl consideră liderul moral și științific de care știința mexicană are nevoie și de care ne este profund regretat după moartea sa, survenită în 2020.
Pe lângă cercetările sale asupra atmosferei, Molina era preocupat de conservarea ecosistemelor, reducerea poluării și tranziția către energie curată și regenerabilă. El a considerat esențial să se reducă dependența de petrol și alte hidrocarburi, care cauzează atât de multe daune, pentru a trece la tehnologii mai sustenabile.
Moștenirea sa pentru generațiile viitoare constă în propunerea ca Știința și tehnologia trebuie să servească la îmbunătățirea lumii. Este un apel la responsabilitate și la muncă în echipă, valori pe care Mario Molina le-a întruchipat de-a lungul vieții sale.
Reflectând asupra contribuțiilor sale și a revoluției pe care a inițiat-o, este dificil să supraestimăm importanța istorică a lui Mario Molina. Din copilărie, când a înființat laboratoare casnice, până la a deveni părintele unei conștiințe ecologice globale, cariera sa a fost marcată de pasiune, perseverență și angajament față de binele comun. Povestea ei ne amintește că schimbarea globală este posibilă atunci când știința și societatea lucrează împreună și ne încurajează să continuăm să luptăm pentru o planetă mai sănătoasă și mai echitabilă pentru toți.
